Primar din județul Botoșani, în vizorul ANI. A fost sesizat Parchetul

Un primar al comune din Botoșani și-a angajat nora pe post de specialist în Primărie, iar acum este în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Este vorba de Vasile Sasu, primarul comunei Durnești.

Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de primar, a emis la data de 22 iulie 2019, un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soția fiului său ( afinul său de gradul I), respectiv a emis Dispoziția privind încadrarea acesteia în funcția contractuală de referent la Compartimentul Resurse Umane, Asistență Socială, Autoritate Tutelară și Stare Civilă din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către Sasu Vasile a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea norei sale într-o funcție contractuală în cadrul aparatului de ecialitate al primarului”, precizează într-un comunicat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *