Percheziții la Poliția Botoșani și la locuința unui polițist. Agentul, reținut pentru corupție

Foto: Impactpress

Un agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani a fost reţinut în urma unor percheziții care au avut loc la sediul Poliției Municipiului Botoșani, cât și la locuința acestuia. Polițistul este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. În schimbul promisiunii de a primi mită, bărbatul nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu şi ar fi divulgat informaţii nedestinate publicităţii.

Potrivit unui comunicat al Direcției Anticorupție, în cursul lunii ianuarie 2023, agentul de poliție în cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale a acceptat promisiunea de dare de mită făcută de „către o persoană fără calitate specială, suspect în cauză, care i-a oferit o sumă  de bani, cu privire la cercetările unei fapte de natură penală, respectiv furtul unui telefon mobil pe care aceasta a sesizat-o. Din cercetări a rezultat faptul că,  în aceste împrejurări, agentul de poliție nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu”.

Informații secrete furnizate unui jurnalist de la o publicație locală din Botoșani

Totodată, potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, agentul de poliție a furnizat unui jurnalist de la o publicație locală, „informații secrete de serviciu sau nepublice, informații care, ulterior, au fost publicate în articole de presă, fiind afectate interesele și activitatea I.P.J. Botoșani. Totodată, în aceeași perioadă i-a divulgat unei alte persoane, fără calitate specială, faptul că este cercetată în cadrul mai multor dosare penale ce se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani”.

Față de agentul de poliție judiciară s-a mai reținut în sarcina sa faptul că, în calitate de agent de poliție judiciară, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, procurându-le astfel unor persoane beneficii nepatrimoniale reprezentate prin eludarea răspunderii penale și contravenționale.

Alte două persoane urmărite penal

„În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală cu privire la activitatea infracțională a altor două persoane, fără calitate specială, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită. Ca urmare a acestei situații, la data de 06 iunie 2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis ordonanță de reținere față de agentul de poliție, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de agentul de poliție, urmând ca, în cursul zilei de 07 iunie 2023, să fie sesizată instanță de judecată cu privire la luarea de măsuri preventive față de acesta”, precizează anchetatorii.

Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor D.G.A. – S.J.A. Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *