Nou pachet de servicii medicale, începând de la 1 iulie. Cine sunt beneficiarii

Foto: GettyImages

Şeful Executivului a menţionat că, ”din păcate, în România, cancerul este în continuare între primele cauze ale mortalităţii”. În noul Contract-cadru aprobat recent de Executiv, a fost inclus un pachet de servicii medicale finanţate din fonduri publice pentru a încuraja cetăţenii să meargă la medic, să beneficieze de consultaţii preventive, precum şi de servicii diagnostice şi terapeutice. Aceste noi servicii de sănătate vor fi aplicate începând cu 1 iulie.

Premierul Nicolae Ciucă anunță noi ajutoare pentru români: „Un pachet de noi servicii care vor intra în aplicare începând cu 1 iulie”. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui mesaj postat de Nicolae Ciucă de Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer.  Potrivit premierului, este vorba despre un pachet de servicii care va intra în vigoare de la 1 iulie 2023, în scopul prevenției și depistării precoce a unor afecțiuni, inclusiv a celor maligne.

”Suntem alături de supraviețuitorii de cancer, oameni puternici, curajoși, care au reușit să învingă boala, cu sprijinul prețios al medicilor și al familiilor. Victoria dumnealor oferă speranță, încredere și îi mobilizează pe toți cei care primesc, din păcate, acest diagnostic.

Cunosc oameni care au trecut peste o afecțiune din spectrul oncologic, am vorbit despre suferința lor, despre multele momente de cumpănă, de deznădejde și despre nevoia acută de sprijin pe care o resimt. M-au impresionat lupta lor neobosită pentru viață, dar și forța extraordinară de a trece peste propria suferință pentru a-și ajuta semenii și a le purta de grijă. Sfatul pe care l-am auzit de la dumnealor cel mai des este acela de a merge din vreme la medic, de a ne preocupa de sănătatea noastră. Prevenția, așadar, cu sprijinul cadrelor medicale, protejează sănătatea și salvează vieți.

Oamenii trebuie să știe că medicina a evoluat foarte mult, iar cancerul poate fi tratat, vindecat, mai ales dacă este descoperit în stadiu incipient. Acordăm importanța și finanțarea necesare prevenției și depistării precoce a unor afecțiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care vor intra în aplicare începând cu 1 iulie. Nu avem responsabilitate mai importantă decât garantarea dreptului la sănătate pentru toți cetățenii, alături de accesul la educație pentru copiii noștri. Doresc multă sănătate tuturor, iar semenilor noștri care se luptă cu această gravă maladie, încredere, speranță și putere!”, a scris Nicolae Ciucă pe o rețea socială, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *