Tânărul din Botoșani care l-a lovit cu o rangă în cap pe consătean scapă de arestul preventiv

Tânărul din Botoșani care l-a lovit cu o rangă în cap pe consătean scapă de arestul preventiv. Magistrații Tribunalului Botoșani au respins, marți, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal. Botoșăneanul, care este acuzat de săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor, va sta în următoarele 30 de zile în arest la domiciliu.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 4 spre 5 iunie, în momentul în care atât agresorul, cât și victime se întorceau de la un bar din Corni.

Pe fondul unui conflict spontan iscat între cei ei, tânărul de 22 de ani a pus mâna pe o rangă și l-a lovit în cap pe celălalt bărbat, în vârstă de 44 de ani. Agresorul a fost reținut imediat după comiterea faptei pentru tentativă de omor. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Mavromati Botoșani, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Potrivit anchetatorilor, atât agresorul, cât și victima se aflau într-o avansată stare de ebrietate.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul penal nr. 415/P/2023. În temeiul art. 227 alin. 2, rap. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. d Cod procedură penală, cât şi art. 218, 219 Cod procedură penală, dispune luarea faţă de inculpatul Chiriac Ionuț-Iulian, cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap. la 188 alin. 1,2 din Cod penal, a măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.06.2023, până la data de 05.07.2023, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia inculpatului de a nu părăsi imobilul de domiciliu în care locuieşte, situat în sat … județul Botoșani

În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală impune inculpatului Chiriac Ionuț-Iulian următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată Sorohan Florin Cristinel, şi martorii Martiniuc Cosmin-Daniel, Pasniciuc Mihai-Alexandru, Sorohan Natalia, Fediuc Simona, Sorohan Maricel Vlad, Chiriac Adrian şi Babii Ştefan-Florentin.

În temeiul art. 221, alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de mai sus, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221, alin. 5 Cod procedură penală, inculpatul poate părăsi imobilul unde locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În temeiul art. 221, alin. 8 Cod procedură penală, desemnează cu supravegherea inculpatului Poliţia comunei Corni, judeţul Botoşani. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 06 iunie 2023 ora 13:32.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  25/2023  06.06.2023

Tentativă de omor în minivacanța de Rusalii! Un tânăr din Botoșani l-a lovit cu o rangă în cap pe un consătean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *