FOTO Discotecă închisă de polițiști. Mai multe cluburi și săli de jocuri verificate

O discotecă a fost închisă de polițiști în urma unor controale, iar peste 180 de persoane au fost legitimate. În noaptea de 03/04.06.2023, în intervalul orar 22:00 – 04:00, Serviciul Ordine Publică – ipj Suceava a organizat și desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite, pe linia prevenirii infracțiunilor stradale și a faptelor antisociale generate în zona cluburilor, barurilor și discotecilor.

La acțiune au participat polițiștii Serviciului Ordine Publică, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști din cadrul Polițiilor Orașelor Cajvana și Milișăuți, polițiști rutieri, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava și lucrători de jandarmi din cadrul IJJ Suceava.

În cadrul acțiunii au fost verificate săli cu jocuri de noroc din cartierul Burdujeni – Suceava, zonele George Enescu și Obcini, trei cluburi din mun. Suceava, precum și o discotecă din orașul Cajvana.

Au fost legitimate 181 de persoane și au fost efectuate 52 de controale corporale, 14 persoane fiind atenționate cu privire la normele de conduită socială.

Totodată, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.700 lei. Au fost controlați 12 agenți de pază și securitate, 4 fiind sancționați contravențional. Totodată, pentru deficiențele constatate în mod repetat, poițiștii au dispus închiderea temporară a unei discoteci din orașul Cajvana.

În data de 04.06.2023, la ora 00:10, în parcul din zona Cetate din mun. Suceava au fost depistate două tinere în varsta de 19 și respectiv 22 ani care consumau alcool și tulburau liniștea publică, în compania altor tineri. Cele 2 tinere au fost sancționate pentru consumul de alcool în locuri publice interzise în acest sens, conform art. 2 pct. 23 din Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În data de 04.06.2023, la ora 01:40, în incinta unui club din municipiul Suceava a fost identificat un agent de securitate în vârstă de 41 ani, care fiind in timpul serviciului, era îmbrăcat în trening, fără a fi echipat cu uniforma și însemnele distinctive ale firmei de pază al cărei angajat era. Agentul de pază a fost sancționat cu amendă conform art. 58 lit. e) din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor.

În data de 04.06.2023, la ora 01:55, la sala o sală de jocuri din municipiul Suceava, a fost identificat agentul de securitate în vârstă de 45 ani, care fiind în timpul serviciului, purta un hanorac peste uniforma cu însemnele distinctive ale firmei de pază a carei angajat era, nu avea în dotare baston din cauciuc sau tomfă, iar spray-ul iritant lacrimogen pe care il deținea era expirat de peste 6 luni. Agentului de pază i-a fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 600 lei, conform art. 58 lit. e) din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În data de 04.06.2023, la ora 03:05, s-a constatat că într-o locație de pe raza orașului Cajvana, activitatea de discotecă a continuat după ora închiderii localului, nefiind respectat orarul de funcționare stabilit prin acordul de funcționare emis de autoritatea publică locală, clienții din interior fiind serviți în continuare, în incinta localului. Administratorului localului public a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.500 lei conform art. 2 pct. 19 din Legea 61/1991 pentru servirea consumatorilor după ora de închidere, stabilită în autorizația de funcționare. În condițiile în care în urmă cu o lună, în aceeași locație a fost comisă o contravenție similară, s-a constatat astfel repetarea acestei contravenții, drept pentru care, în conformitate cu art. 3 alin. 4 s-a dispus măsura complementară a suspendarii activității localului public, Serviciul de Ordine Publică efectuând demersuri pentru închiderea discotecii pe o perioadă de 30 zile.

Totodată, s-au luat măsuri pentru sancționarea aceleiași firme pentru nerespectarea prevederilor art. 9 din OG 99/2000 („Orarul de functionare se afișează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia”).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *