Care sunt românii ce nu vor primi voucherele de 250 de lei în iunie? Au fost tăiați de pe lista beneficiarilor

De la începutul lunii iunie, voucherele în valoare de 250 de lei pentru familiile și persoanele cu venituri mici pentru a achiziționa mai ușor alimente de bază sau mese calde, iar aceste tichete vor ajunge de această dată la peste 2,5 milioane de români, în special pensionari cu venituri sub 1.500 de lei.

Cine nu primește vouchere de 250 de lei

La această categorie, a celor care vor primi voucherele, există foarte mulți români care nu se vor bucura de vouchere, chiar dacă în ceea ce reprezintă veniturile mici, aceștia s-ar încadra. Este vorba despre care aleg să părăsească țara în scopul de lucra în străinătate sau care, în urma unei sentințe dată de o hotărâre judecătorească, ajung în spatele gratiilor.

Distribuirea cardurilor se face de la 1 iunie 2022. Voucherele nu vor ajunge la toți aceia care se încadrează să le primească. Astfel, voucherele nu vor fi distribuite persoanelor care nu au domiciliul în România sau care se află în închisoare. În plus, de pe liste mai sunt eliminați și cei care se înscriu într-un stagiu militar, românii care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

„Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, se arată în OUG 63/2022.

Sursa: infofinanciar.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *