Copii cu probleme speciale, sărbătoriți de femeile social-democrate

Am sărbătorit  inocența și bucuria! Am fost, pentru câteva ore, copii cu toții și am scris, împreună, cea mai sinceră poveste de prietenie.

Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani, împreună cu președintele Consiliului Județean, Doina Elena Federovici și primarul municipiului, Cosmin Andrei  au organizat sâmbătă un eveniment prin care au marcat Ziua Internațională a Copilului.

A fost o zi dedicată incluziunii, prieteniei și distracției. În Parcul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, 100 de copii nevăzători sau diagnosticați cu autism, cu sindrom Down, copii tipici  cu poftă de joacă și plini de energie, au recreat lumea pe care și-o doresc: O lume plină de culoare, veselă și prietenoasă pentru toți copiii lumii!

Copiii tipici au făcut echipe cu copiii cu nevoi speciale din cadrul Asociatiilor “Ne Trebuie Speranță”,  Asociația Nevăzătorilor, Asociația Părinților Copiilor cu  Autism din Botoșani și Asociației „Luisa Maria” din Darabani .
Au participat, împreună, la diferite ateliere:  de pictură, de desen pe figurine de ipsos, jocuri sportive și alte activități de incluziune. S-au împrietenit, au interacționat, au învățat unii de la alții și s-au distrat, au gustat din cel mai bun tort și s-au bucurat de surprizele frumoase, de premiii și cadouri.

“Am sărbătorit curajul, puterea și ambiția copiilor speciali, dar și dragostea și sprijinul pe care noi le putem oferi acestora, indiferent cine suntem, de unde venim și câți ani avem. Dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune, dizabilitatea este responsabilitatea tuturor. Iar cea mai bună formă de a ajuta,  a fi aproape, este implicarea în proiectele comunității. Doar împreună putem construi o lume mai prietenoasă, mai primitoare și mai incluzivă pentru copiii noștri.Noi suntem prezentul lor, iar ei sunt viitorul nostru!” a declarat președinta organizației municipale de femei PSD Botoșani, Cristina Breșug.

Sursa: comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *