FOTO Ajutor de o mie de euro pentru Alexia, de la organizatorii Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești, pentru recuperarea medicală. „Ne-a demonstrat tuturor că prin ambiție și perseverență putem realiza tot ce ne dorim”

Organizatorii Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești au sărit în ajutorul Alexiei, adolescenta care are nevoie de recuperare după ce i-au fost replantate ambele mâini în urma unui accident. Aceștia i-au acordat un ajutor de o mie de euro. Alexia a urcat pe scenă și a cântat, iar fratele său s-a numărat printre dansatori. Vizibil emoționată, tânăra a avut o reprezentație foarte bună, fiind aplaudată și încurajată de cei prezenți.

„Pentru a veni în sprijinul recuperării de care tânăra Alexia are nevoie, organizatorii festivalului Floare Albastră, i-au acordat 1000 de euro. Țin sa o felicit pe Alexia atât pentru momentul artistic de excepție cât și pentru faptul că prin simpla ei prezență pe scenă ne-a demonstrat tuturor că prin ambiție și perseverență putem realiza tot ce ne dorim!”, a spus primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă.

Clinica din Botoșani care a anunțat la finalul lunii ianuarie că o va sprijini gratuit în procedurile de recuperare și-a retras ajutorul. Tatăl Alexiei, Florin Tudose, spune că această clinică și-a retras ajutorul imediat ce au apărut materialele din presă și, astfel, „promisiunile făcute publice nu au fost onorate”.

Alexia face kinetoterapie între patru și șase ore pe zi, contra cost, însă la o altă clinică, iar sumele nu sunt neglijabile și devin din ce în ce mai greu de suportat. Ea face exerciţii şI acasă, folosind un aparat costisitor achiziţionat de părinţi din ajutoarele primite până acum Putem fi alături de fetița care a supraviețuit cruntului accident prin participarea la strângerea de fonduri organizată în cadrul festivalului de pe 27 și 28 mai, sau să doneze în contul deschis pe numele ei RO58BTRLRONCRT0633030701.

În intervenţia pentru a salva viaţa Alexei au fost implicaţi 10 medici, 8 asistente medicale, 4 infirmiere şi doi brancardieri de la Spitalul de copii “Sf. Maria” din Iaşi. Pe 17 decembrie anul trecut, autocarul în care se aflau mai mulţI copii, membri ai unui ansamblul folcloric şcollar, s-a răsturnat într-o curbă la intrarea în municipiul Paşcani. Aceştia veneau de la Botoşani şi se îndreptau către Ialomiţa. Cea mai grav rănită în urma accidentului a fost fata în vârstă de 16 ani, Alexia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *