Percheziții la locuința unui botoșănean. A fost ridicat de polițiști și dus la audieri

foto arhiva

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare, vineri, 26 mai, un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Gorbănești, la locuința unei persoane bănuită de comiterea infracțiunii de ”intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal”, respectiv cuparea urechilor și codotomie-tăiere cozii, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate, la locația vizată, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. De asemenea, au fost depistate cinci exemplare canine, dintre care trei, prezentau modificări structurale, prin lipsă de substanță la nivelul urechilor.

În urma activităților desfășurate, un bărbat, de 47 de ani, a fost condus la sediul poliției pentru audieri, în baza unui mandat de aducere. Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și din cadrul Serviciului Criminalistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *