Locuințe ANL din municipiul Botoșani, scoase la vânzare. Vezi la ce preț!

ANL CismeaSocietatea Locativa vinde încă două locuințe ANL din municipiul Botoșani. Este vorba de locuințe de pe străzile Calea Națională și Călugăreni, pentru care chiriașii au solicitat să le fie vândute. Consilierii locali vor aproba în ședința din luna mai prețurile de vânzare ale acestora.

Potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local, prețurile de vânzare a apartamentului ANL de pe Calea Națională se ridică la 205.905 lei, în timp ce locuința de pe Călugăreni are un preț de vânzare de 137.368 lei. Prețurile de vânzare sunt valabile până la data de 30 iunie 2023.

Sumele obținute din vânzarea locuințelor sunt destinate, exclusiv finanțării construcției de locuințe, acestea constituindu-se ca venituri la Agenția Națională pentru Locuințe.

În municipiul Botoșani sunt 67 de scări de  bloc de tip ANL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *