Polițiștii rutieri botoșăneni au verificat legalitatea lucrărilor efectuate la partea carosabilă; Nereguli și amenzi de 10.000 lei

lucrari drumuri nationale- asfalt SDN Botosani 26 iulie 2019Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității lucrărilor efectuate la partea carosabilă. Miercuri, 24 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității lucrărilor ce se execută la partea carosabilă a drumului public și verificarea respectării de către societățile economice, care execută astfel de lucrări a obligațiilor legale de semnalizare corespunzătoare a acestora, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 32 de artere rutiere, fiind identificate 19 lucrări care se efectuau la partea carosabilă, iar pentru una dintre acestea nu exista avizul poliției rutiere.

De asemenea, în 6 cazuri au fost identificate nereguli, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, pentru :  depășirea termenelor de readucere a carosabilului la starea initial, pentru nesemnalizarea corespunzătoare a lucărilor la drumul public sau a restricțiilor de circulație, pentru efectuarea de lucrări la drumul public fără avizul poliției rutiere și pentru neaducerea părții carosabile la starea inițială în termenele stabilite”, menționează IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *