Polițiștii, prezenți în două școli din Flămânzi. Le-au vorbit elevilor despre prevenirea infracționalității în mediul online

A doua zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii 2023 a fost dedicată siguranței în mediul online,  poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității  fiind alături de elevii Şcolilor Gimnaziale “Ion Bojoi” şi „Mihai Sturza” Flămânzi, în mijlocul cărora au derulat activităţi  de informare.

Subiectul dezbătut cu elevii a fost reprezentat de  provocarea mediului virtual.

Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea răspunderii la mesaje de tip phishing, a  întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

RECOMANDĂRI PENTRU COPII

  • Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
  • Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
  • Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;
  • Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!
  • Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
  • Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *