Încă o zi liberă în calendar. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Românii ar putea beneficia de o nouă zi liberă, ca urmare a unui proiect de lege depus de USR prin deputatul Alin Apostol. Este vorba despre angajații care urmează cursuri de prim ajutor.

Aceștia ar urma să beneficieze de o zi liberă de la serviciu. Potrivit proiectului depus, angajatorii ar urma să deconteze aceste zile libere acordate, din impozitul pe profit.

„70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Am gândit un mecanism prin care nici să nu obligăm, nici să nu împovărăm angajatorii.

Îi încurajăm pe cei care vor să urmeze cursuri de prim ajutor astfel încât, în situaţia producerii unor incidente, să poată ajuta pe cei în nevoie”, a subliniat deputatul iniţiator, scrie ziare.ro

Un alt proiect pe același subiect, inițiat tot de Apostol, prevede predarea educației de prim ajutor în școli.

„Educaţia de prim ajutor salvează vieţi. Este primul pas pe care îl putem face – să pregătim generaţiile viitoare să fie pregătite.

De când am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educaţia de prim ajutor în şcolile noastre. Îmi doresc ca toţi copiii să fie pregătiţi să acorde ajutor în situaţii limită. Să poată salva vieţi dacă situaţia o cere.

Dar, pentru asta, trebuie ca Educaţie de prim ajutor să fie o materie atractivă, predată de specialişti cu pregătire psihopedagogică şi cu o bază practică. Copiii au nevoie să înţeleagă, să vadă, să exerseze, nu să înveţe pe de rost”, a transmis deputatul Alin Apostol, citat de presa centrală.

Proiectul de lege a fost întocmit ca urmare a întrevederilor avute de deputatul USR cu mai mulți experți, atât de la Crucea Roșie, cât și din partea DSU, cu reprezentanii Consiliului Național al Elevilor și ai Administrației Prezidențiale, potrivit Realitatea.

Zilele libere 2023:

1 iunie (joi) – Ziua Copilului

4 iunie şi 5 iunie (duminică și luni) – A doua zi de Rusalii

15 august (marți) – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei

1 decembrie (vineri) – Ziua Naţională a României

25 decembrie şi 26 decembrie (luni și marți) – Crăciunul

În acest an, cei care lucrează la stat vor avea în plus zilele de 2 iunie (vineri) şi 14 august (luni) libere, cu recuperare, cu scopul de a crea punţi între zilele deja libere şi weekenduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *