După ce Flavius Stoican și-a anunțat plecarea de la FC Botoșani, patronul Valeriu Iftime a decis cine îi va lua locul: Mihai Ciobanu. Acesta va fi secondat de Marius Croitoru.
După FC Botoșani – CS Mioveni 5-1, finanțatorul moldovenilor a vorbit despre ce urmează pentru formația sa.
Marius Croitoru, care a purtat deja negocieri cu Valeriu Iftime, va reveni în club, ca antrenor secund, urmând ca antrenorul principal, în acte, să fie Mihai Ciobanu.
„Lucrurile sunt foarte clare. Acum pot să și anunț oficial că Flavius Stoican va pleca de la FC Botoșani. În primă fază eu nu am dorit să se întâmple acest lucru, deși aveam clauză pusă și puteam să apelez oricând la ea. Dacă Stocian nu se clasa cu echipa pe unul dintre locurile 7-8 la sfârșitul play-out-ului puteam să renunț la el.
Eu i-am spus lui Flavius că doresc să îl aduc în club pe poziția de antrenor secund pe Marius Croitoru, cel care se va ocupa și de scouting. Venea la FC Botoșani pe poziția lui Bobi Verdeș, antrenor secund. Dar aici a fost o problemă, iar Flavius nu a acceptat.
Cum Stoican nu a acceptat, atunci am decis să batem palma și să ne despărțim. Marius o să vină pe poziția de antrenor secund, iar Mihai Ciobanu o să fie instalat în funcția de antrenor principal.
Îmi pare rău de Flavius Stoican. El a făcut treabă bună la noi, dar ca să fiu sincer mă așteptam la un parcurs mult mai bun al echipei mele în acest campionat. Am terminat sezonul foaerte prost în clasament”, a spus Valeriu Iftime pentru Prosport.
Mihai Ciobanu (63 de ani) a mai fost numit antrenor la FC Botoșani în noiembrie 2022, când era era Coordonator la Centrul de formare. A stat până în decembrie 2022. A mai antrenat la Dacia Unirea Brăila, Gloria Buzău, Olmpia Rm. Sărat, Delta Tulcea și Dunărea Galați.
Marius Croitoru (42 de ani) a antrenat la FC Botoșani între iunie 2019 și iunie 2022. A mai fost la FCU Craiova și FC Argeș, fiind liber din martie 2023, potrivit gsp.ro
Dincolo de pretext, Iftime, după vreo zece ani de Liga 1 cu o expunere media extraordinară, arată că nu pricepe nimic din fenomen. Dorește un jucător. Dar ce jucător? Hop, Gheorghiță, l-am găsit! Ianis Stoica. Un no name care nu a confirmat nici la FCSB și nici la Universitatea Cluj (unde este împrumutat). Dacă așa începe new FCBT, atunci mai vorbim la iarnă. O să zică, vorba unui cocalar din Cluj, „atât s-o putut!” Mai urmează să vină David Croitoru, Andrei Tîrcoveanu, să rămână matusalemicul Șeroni, cei care nu au confirmat: Florescu, Romani II, Camara, Zabou, Pinson, Dragu, Cioiu și va fi încă un an ratat. Nu-mi inspiră încredere nici Croitoru. Cred că și-a arătat limitele. Aș fi preferat un antrenor neutru, profesionist 100%, care dorește să joace fotbal, care vrea o echipă de luptători (nu pitici) și care să ofere suporterilor (deci și patronului) o rază de speranță. Iftime, ai legătura!