Eveniment cultural la Botoşani! Expoziția retrospectivă „Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor”

Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 21 mai – 13 iunie 2023, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoşani, expoziţia retrospectivă ,,Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor”.

Născut pe 1 martie 1930, în Ştiubieni, judeţul Botoşani, Teodor Valenciuc a absolvit în 1965 Facultatea de Arte Plastice din Iaşi şi este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

În 1969, artistul deschide prima expoziţie personală de pictură la sediul Muzeului Judeţean Botoşani, urmată – în mai mult de jumătate de secol de activitate artistică – de numeroase expoziţii personale şi de grup, precum:

  • expoziţii personale: 1973 – Secţia de Artă Botoşani (pictură şi grafică); 1974 – Suceava (pictură şi grafică); 1975 – Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani (pictură); 1982 şi 1985 – Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (pictură); 1986 – Galeria de Artă ,,Alexandru Lăpuşneanu” Iaşi (pictură); 1997 – ,,Dintre sute de imagini”, Galeria de Artă ,,Luceafărul” Botoşani; 2000 – Expoziţia retrospectivă ,,Trecut-au anii… ”, Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoşani; 2004 – ,,Cine suntem, de unde venim, unde mergem”, Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani; 2010 –,,Retrospectivă”, Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani; martie 2014 – ,,Teodor Valenciuc – Retrospectivă, pictură-grafică”, Galeriile de Artă ,Ştefan Luchian” Botoşani; iunie 2014 – ,,Fiind băiet păduri cutreieram”, Memorialul Ipotești, Sala ,,Horia Bernea”;
  • expoziții de grup: 1968, 1970, 1972 – Bacău, Botoşani, Suceava; 1975 – „Artişti plastici botoşăneni”, Muzeul Judeţean Botoşani, Galeria de Artă ,,Cupola” Iaşi; 1971, 1976, 1978 – participări la ,,Voroneţiana”, Muzeul Suceava; 1985 – ,,Peisajele Moldovei”, Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, Botoşani; 1989 – ,,Plasticieni contemporani din Botoşani”, Căminul Artei, Bucureşti; 2001 – ,,Voroneţiana”, Muzeul Suceava.

De asemenea, botoşăneanul participă la expoziţii de grup naţionale în: 1979, 1981, 1983 – Saloanele naţionale de pictură şi grafică de la Sala Dalles, Bucureşti; 1984, 1986 – Bienale de pictură şi grafică la Sala Dalles, Bucureşti. Ia parte la tabere de creaţie organizate de Uniunea Artiştilor Plastici din România la Portiţa – Jurilovca, Măgura Bacăului – Tescani, Agafton, Ipoteşti.

Lucrări ale artistului botoşănean, pentru care a fost remarcat şi premiat, se află în colecţii particulare din România, Grecia, Franţa, Irlanda sau Canada și în colecții muzeale (Botoșani, Suceava, Bacău).

Alături de alţi artişti plastici, a iniţiat organizarea Cenaclului de Artă Plastică „Ştefan Luchian”. A propus Uniunii Artiștilor Plastici înființarea Festivalului „Ștefan Luchian”, activitate care consta în organizarea de tabere de creație la Agafton și programarea de către Uniune a expozițiilor artiștilor plastici propuși la nivel național.

Activitatea sa artistică a fost susţinută şi de o îndelungată carieră didactică. Astfel, în 1965, Teodor Valenciuc pune bazele Secţiei de Artă Plastică a Şcolii Populare de Artă Botoşani, iar în 1968 devine primul profesor al Liceului de Artă Botoşani care a contribuit la înfiinţarea Secției de Artă Plastică, printre numeroşii săi elevi numărându-se artiştii plastici Dumitru Agavriloae şi Mihai Pastramagiu, sculptorul Ion Mândrescu și alții.

Pasionat de frumos, de muzică şi de literatură, Teodor Valenciuc va aborda şi critica de artă, făcând aprecieri şi prezentând articole în publicaţii de specialitate, dar va scrie și memorialistică. Astfel, în 2021, la 91 de ani, prezintă publicului cartea de memorii, ,,Diapozitive în timp”, apărută la Editura Ria, Botoșani, care completează  informațiile autobiografice cuprinse în volumul ,,Cioburi de oglindă” (2014, Editura Quadrat).

Vernisajul va avea loc duminică, 21 mai 2023, ora 11.00, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (Piaţa Revoluţiei, nr. 13, telefon 0231.514.197).

Curatorul evenimentului: Ana Coșereanu.

Program de vizitare: zilnic, 09.00-17.00

Intrarea este gratuită!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *