FOTO Aceasta este femeia care l-a crescut pe Cătălin Bordea, botoșăneanul de la America Express, după ce tatăl lui l-a abandonat în autobuz!

Mama lui l-a adus pe lume când avea doar 16 ani, iar tatăl lui l-a abandonat în autobuz, când avea doi ani. Fără bunica lui nu știe ce s-ar fi întâmplat cu el. De ziua bunicii sale, Cătălin Bordea a făcut-o celebră, arătând tuturor cum arată o femeie curajoasă.

„Azi e ziua Aspaziei, femeia care a zis că dacă știa că prinde vârsta asta, ar fi avut mai multă grija de ea”, a scris pe Instagram Cătălin Bordea cu umor, în dreptul unei imagini în care apare alături de bunica sa.

Fotografia e alb-negru, ceea ce a dat multe emoții fanilor. Dar când toată lumea a înțeles că bunica e ”bine sănătoasă”, aprecierile au început să curgă. Peste 21.000 la număr!

”La mulți ani sănătoși, bunica ASPAZIA, va mulțumim pentru al dumneavoastră nepot talentat🤣🤣chel dar simpatic💯❤️💝🥰”, ”La mulți ani, bunica lui Bordea! Sănătate, fericire și multe împliniri. Sunteti superba!” – sunt doar câteva dintre mesajele fanilor în urma postării câștigătorului de la America Express.

Deși mesajul e unul scris cu umor, pentru Cătălin Bordea bunica e o sfântă. Comediantul îi este recunoscător până la cer și înapoi, fiind convins că datorită ei a ajuns unde e azi, pentru că startul lui în viață a fost unul complet fracturat.

Tatăl l-a abandonat în autobuz

Nu de puține ori, Cătălin Bordea a subliniat faptul că bunicii au jucat un rol important, chiar crucial în copilăria sa.

În lipsa tatălui, care l-a abandonat în autobuz pe când el avea doar doi ani, bunicii au fost cei care l-au crescut . Comediantul are numai cuvinte de laudă la adresa lor și spune că le va fi recunoscător toate viața pentru sacrificiile pe care le-au făcut pentru el.

„Bunicii mei sunt cei mai importanți. Eu nu aș fi ajuns niciodată unde sunt fără ei. Taică-miu a plecat când aveam eu doi ani, maică-mea era mică, m-a făcut când avea 16 ani. La mine, părinții au dispărut în momentul în care eu am apărut. Nu am știut niciodată ce înseamnă să am tată. Așa m-am născut, deja fisurat. Taică-miu m-a lăsat pe un scaun în autobuz, el a plecat și nu a mai apărut niciodată”, povestea Cătălin Bordea.

Comediantul Cătălin Bordea are o poveste de viață incredibilă. A trecut, în copilărie, printr-un șir de evenimente greu de imaginat. Deși mulți în locul său și-ar ascunde trecutul, nu e și cazul său. Mai mult, chiar reușește să facă haz de cele întâmplate.

Fostul prezentator de la Antena Stars a fost abandonat de ambii părinți când avea numai 2 ani. Tatăl său natural a vrut să scape de el, așa că „l-a uitat” într-un autobuz!

Abandonat de tatăl natural într-un autobuz, comediantul, acum în vârstă de 32 de ani, a mărturisit că a fost crescut de nu mai puțin de șapte tați!

Chiar dacă a trecut prin multă suferință în copilărie, Cătălin Bordea are puterea să facă haz de necaz și a dezvăluit, despre mama sa, că nu ar fi exclus să se mărite pentru a 8-a oară.

„Doru Dumitru Dorel (tatăl meu natural), Galău, Stelică, Viorel, Andrei, Andrei. Ăștia au fost tații mei, am șapte deocamdată! E posibil să apară și al 8-lea.

De toți s-a despărțit din nepotrivire de caracter. Unul a plecat și m-a lăsat în autobuz, Galău a orbit, alți doi au fost arestați, unul în Italia, Stelică, el a fost și eliberat.

La ultima nuntă nu am fost, mama are colecție de acte de la toate căsătoriile, le păstrează pe toate! M-a făcut la 16 ani și bunica a făcut-o pe mama tot la 16 ani. Mai nou, m-am trezit că am și o soră”, a povestit Bordea despre căsătoriile mamei sale la Antena Stars.

Cum a ajuns să fie abandonat în autobuz!

Fostul co-prezentator de la „Xtra Night Show” nu a fost un copil dorit, mama sa a vrut chiar să facă avort. Bordea a fost crescut de ambii părinți numai până la vârsta de 2 ani, când aceștia s-au despărțit.

Comediantul a fost abandonat de tatăl său, Doru Dumitru Dorel, într-un autobuz. Noroc că a fost găsit de bunica sa, care s-a urcat în același autobuz, printr-o simplă coincidență.

„Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când tata a fugit de-acasă. Mama l-a găsit şi m-a lăsat pe mine la el, că poate îşi regăseşte instinctele paterne. N-a fost aşa. El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, şi a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre staţii şi m-a găsit. Altfel, cine ştie unde ajungeam”, a mai povestit Bordea, în urmă cu ceva timp, la „Un show păcătos”.

Sursa: Libertatea pentru femei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *