Fără scrupule! Povestea de care se folosea un individ ca să-i determine pe botoșăneni să-i doneze bani. Mulți i-au căzut în plasă

Individul de 27 de ani, reținut de polițiștii botoșăneni, după ce a înșelat mai multe persoane, se folosea de o poveste inventată astfel încât să stârnească mila oamenilor. Pe principiul „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, individul din Neamț a acționat fără scrupule.

Astfel, a inventat povestea unui băiețel Berciu Efrem, de cinci ani, care „s-a născut cu o boală întârziată a oaselor care nu-i dă voie să se dezvolte mai mult decât este în prezent”. Pe motiv că ar avea nevoie de o operație în Germania, bărbatul apela la mila oamenilor și cerea 65.000 de euro. Așa zisul „Bogdan Berciu” lăsa un cont în lei și unul în euro, dar și un număr de telefon pentru credibilitate. Așa a reușit să strângă aproximativ 78.000 lei. Polițiștii botoșăneni i-au dejucat însă planul tânărului  din județul Neamț.

„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, folosindu-se de datele altei persoane, ar fi solicitat donații pentru o cauză umanitară, prezentându-se drept tată al unui copil de 4 ani, cu probleme medicale, care necesitau tratament într-o altă țară. Tânărul ar fi prezentat fotografii și acte medicale ce conțineau date nereale și ar fi contactat mai multe persoane, atât fizice cât și juridice, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, pe care le-ar fi convins să efectueze viramente bancare în conturile puse la dispoziție de acesta”, precizează reprezentanții Poliției Botoșani.

Percheziții la locuințele folosite de el

La data de 16 mai a.c., polițiștii botoșăneni, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului Județean Neamț au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la locuința acestuia, precum și la alte locații pe care acesta le folosea, din județul Neamț. În urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză,  respectiv telefoane mobile, cartele telefonice, carduri bancare , înscrisuri privind  plăți, înscrisuri privind mesaje în scop umanitar, documente în limba germană privind cazul umanitar prezentat, etc.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Activitatea de documentare a activității infracționale a fost realizată cu sprijinul Biroului de Analiză a Informației Botoșani și a polițiștilor de investigații criminale din cadrul I.P.J. Cluj și I.P.J. Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *