Alertă meteo: Ciclonul care a făcut prăpăd în Italia loveşte şi România. Ce zone sunt vizate

Ciclonul mediteranean care a omorât cel puțin opt oameni în Italia va lovi România în scurt timp. În zona Italiei, acolo unde a fost în vigoare o avertizare meteorologică de cod roșu, în special în regiunea Milia, Romagna, cantitățile de precipitații în 24h au depășit 100-130 și s-au apropiat chiar de 200l/m² ceea ce pentru zona respectivă înseamnă foarte mult într-un timp relativ de scurt și care, iată, a determinat inundații de proporție, determinând o situație de vreme extremă, potrivit antena3.ro.

„Noi ne-am aflat la periferia frontală a acestui ciclon și practic am înregistrat cantități importante de precipitații, cu precădere în jumătatea vestică a țării. Vor mai continua și în următoarele zile aversele și în zona țării noastre, în această noapte, în Banat, în Crișana, în Maramureș, Transilvania, dar și în Oltenia și în vestul Munteniei, acolo unde cantitățile de apă vor depăși în continuare 15-20l/m².

ne așteptăm din punctul de vedere al regimului de precipitații din nou în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, dar și în celelalte regiuni. însă temperaturile, după cum observăm față de ziua de ieri, când am consemnat 29 grade la Oltenița, 27 grade în Capitală, astăzi doar cel mult 25 grade în partea de est a țării, în timp ce în sudul și vestul țării, inclusiv în zona centrală, nu am depășit 17-18 grade.

Mâine la scara întregii țări 18-25 grade pentru ca de vineri, din nou, valorile de temperaturi să crească până la 27, chiar 28 grade pentru ziua de sâmbătă, inclusiv în Capitală, o maximă sâmbătă de 27-28 grade, dar vor mai fi și perioade de instabilitate pe parcursul următoarelor zile și practic până la sfârșitul primăverii, în special pe parcursul după-amiezilor, când fenomenele de instabilitate vin la pachet și cu valorile de temperaturi mai ridicate”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *