Poveste de viață: „Moașa Maria”, femeia dintr-un sat din Botoșani, care de peste 40 de ani ajută mamele să aducă pruncii pe lume

S-ar putea spune că „meseria de moașă” este cea mai frumoasa din lume, pentru că este acolo unde începe viaţa. Mărturie în acest sens aduce și Maria Avădănei, „doamna moașă Maria”, cum îi spune comunitatea din comuna Mitoc, județul Botoșani, scrie mesageruldenord.ro. Dintr-un copil orfan de mamă, de la 6 ani, Maria Avădănei a reușit să răzbească în viață și cu sacrificiile tatălui și al fraților săi.

„Eram de 6 ani când a murit mama li eram cea mai mică dintre frați. S-a dus săraca mama, după o suferință la rinichi. Nu erau doctori pe atunci ca acum și până au dus-o la spital, cu căruța că nu erau faetoane pe atunci….Și tata nu s-a mai căsătorit și din patru frați, doi am fost purtați la școală”, își amintește doamna Maria.

A terminat Școala Sanitară de la Suceava, iar la 22 de ani devenea moașă.

„Nici măcar o zi nu m-au lăsat după școală, era nevoie de cadre și chiar a doua zi după ce am terminat școala, am venit aici, în Mitoc, și nu am mai plecat”, spune tanti Maria.

Mai bine de 40 de ani a ajutat tinerele mămici să-și aducă pruncii pe lume, fiind moașa satului. Ea este cea care le pregătea pe femei pentru naștere, cu ea nășteau și apoi, ori de câte ori era nevoie, le ajuta la începutul carierei de mamă.

Își amintește cu drag de multe cazuri în care a ajutat la naștere femeile din comună, chiar și după ce a ieșit la pensie a continuat să ajute în momentul în care i se cerea acest lucru.
„După ce am ieșit la pensie, am auzit ca într-un sat din județ, a murit o femeie la naștere pentru că nu a avut cine să o ajute. Și atunci am hotărât că dacă o să mă cheme vreodată să ajut, o să merg. Și tot am fost de atunci”, povestește tanti Maria.

Aceasta își amintește că erau mult mai multe nașteri înainte și de multe ori avea și câte două pe zi. Trebuia să fie disponibilă la orice oră, dar acest lucru nu a deranjat-o niciodată, pentru că îi plăcea ceea ce face, iar oamenii o respectau, ,,doamna moașă”, așa era cunoscută în comună.

Au fost și cazuri în care a asistat la naștere tinere femei, care au venit pe lume tot cu ajutorul ei și, ulterior, au devenit ele mămici.

Își amintește și de iernile grele, când era nevoie de câte patru cai la o sanie ca să “rupă” zăpada pentru a ajunge la casele femeilor ce urmau să aducă pe lume bebeluși.

Cele care s-au bucurat cel mai mult de ajutorul și de experiența ei, sunt trei fiice ale sale, care au avut mereu un real sprijin în mamă și care, acum,  îi bucură bătrânețea, fiind alături de ea. Una dintre fetele sale este maica Parascheva, de la Mănăstirea Diaconești.

Este mândră de meseria pe care a avut-o și nu a ezitat să răspundă afirmativ când a fost întrebată dacă ar face aceeași alegere din nou.

La 78 de ani, este plină de viață și înțelepciune și povestește cu dragoste despre toate experiențele trăite. Nici acum nu dă înapoi dacă cineva are nevoie de ajutor.

Recunoștința comunității din comuna Mitoc a fost încă o dată exprimată duminică, după Sfânta Liturghie, când a primit un tort și o floare din partea tuturor celor care au pentru ce să -i fie recunoscători, cu ocazia zilei sale de naștere.

„Așa cum dumneavoastră ați primit sămânța din Evanghelia de astăzi ați semănat-o și dumneavoastră mai departe în inima copiilor!. Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și La mulți ani”, a spus preotul Corneliu Hrițcușoru, parohul bisericii din Mitoc, după slujba de duminică.

„Doamna moașa Maria, așa cum sunteți cunoscută în comunitate, suntem voluntarii Asociației Ioan Iacob de la Crăiniceni și avem bucuria de a vă transmite un cîlduros și sincer la mulți ani, prețuire și recunoștință și respect din partea fetelor dumneavoastră pe care le-ați crescut și educat, a nepoților și strănepoților. Cu prilejul împlinirii vârstei de 78 de ani, ne bucurăm că ne aflăm astăzi în sânul comunității, în sfânta biserică, alături de părintele care vă păstorește, în mijlocul mamelor, dar și al copiilor pe care i-ați vegheat la naștere timp de 40 de ani. Suntem convinși că bucuria de a avea astăzi o fiică viețuitoare și răbdătoare la o mănăstire vă umple sufletul de bucurie și este binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei pentru dragostea oferită oamenilor în misiunea de moașă”, a fost mesajul voluntarilor de la Asociația „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni” care i-au oferit simbolic un tort și o floare din partea tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *