Încă o tragedie în județul Botoșani. Un bărbat a murit sub ochii soției

Încă o tragedie s-a înregistrat, sâmbătă. în județul Botoșani. Un bărbat din comuna Suharău a murit sub ochii soției. Acestuia i s-a făcut rău și a rămas fără suflare. Soția a sunat de urgență la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, iar botoșăneanul a fost declarat decedat.

Polițiștii din Botoșani au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, așa cum prevede procedura, deși nu există indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală. Anchetatorii au aflat că bărbatul suferea de anumite afecțiuni.

O altă persoană decedată la Botoșani

Descoperire macabră într-un apartament din municipiul Botoșani după ce locatarii unui bloc de pe strada Prieteniei se plângeau din cauza mirosului insuportabil venit din locuința unui vecin. Un botoșănean de 71 de ani a fost găsit mort în locuință. Alarma a fost dată de un prieten al acestuia, care nu reușea să dea de el.

La fața locului au ajuns pompierii, care au reușit să pătrundă în locuință și din păcate a fost găsit trupul neînsuflețit al bărbatului. Botoșăneanul prezenta semne de putrefacție, semn că bărbatul era mort de câteva zile.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Polițiștii fac cercetări în acest caz. Ei au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Descoperire macabră într-un apartament din Botoșani. Locatarii se plângeau de mirosul insuportabil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *