Inconștiență maximă din partea unui șofer din Botoșani care s-a urcat la volan beat criță și fără permis. Marți, 9 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 294, în comuna Dângeni, un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule din luna aprilie a.c..
”Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.