Salariile și plățile cash vor fi interzise în următoarea perioadă! Care sunt excepțiile

Plata salariilor în cash va fi interzisă atât la stat, cât și în privat, cu anumite excepții. Sunt prevederile unui proiect de lege, sprijinit de băncile comerciale, BNR și un procesator de carduri.

Proiectul a primit raport de admitere în comisii și urmează să fie votat în plen. Unii deputați au acuzat că inițiativa va duce la restrângerea incluziunii financiare, potrivit profit.ro.

Potrivit ultimelor amendamente depuse în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, ”plata veniturilor de natură salarială, asimilate salariilor și a beneficiilor de asistență socială se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”.

Excepții pentru unii români

Prin excepție, consumatorul vulnerabil din punct de vedere financiar, definit în Legea nr.258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază, precum și personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pot primi, la cerere, în numerar drepturile care li se cuvin potrivit prevederilor legale în vigoare.

Articolul 4 din Legea 258/2017 prevede următoarele:

„Este consumator vulnerabil din punct de vedere financiar – consumatorul al cărui venit lunar nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie, previzionat în ultima prognoză macroeconomică, respectiv prognoza de toamnă, publicată de către Comisia Națională de Prognoză în anul în curs pentru anul următor, sau al cărui venit din ultimele 6 luni nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie”.

În ce privește comercianții, aceștia trebuie să pună la dispoziția clienților cel puțin un instrument de plată fără numerar. Asta ar însemna, de exemplu, să se accepte plata cu cardul la POS sau plata cu cardul online, potrivit antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *