Petre Daea: Agricultorii care vând legume stropite cu substanțe toxice vor pierde subvențiile

Agricultorii care vând legume stropite cu substanțe toxice vor pierde subvențiile, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce mai mulți legumicultori au vândut legume stropite cu substanțe interzise. Cei care procedează astfel nu vor mai beneficia de subvenţiile oferite prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a spus Petre Daea la Buzău, cu referire la cazul agricultorilor care au pus la vânzare legumele stropite cu substanțe în concentrații de opt ori mai mare decât normele UE admise.

Potrivit oficialului, autorităţile îi vor monitoriza pe cei care beneficiază de susţinere financiară prin programe naţionale pentru cultivarea legumelor în sere şi solarii, astfel încât pe piaţă să nu mai ajungă produse care nu sunt conforme din cauza conţinutului ridicat de substanţe chimice, transmite Agerpres.

În primul rând, le-am spus-o foarte clar specialiştilor din Autoritatea Fitosanitară să urmărească fiecare producător care are programul acesta de legume şi sunt obligaţi prin actul acesta normativ să verifice. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl facă. În al doilea rând, sfătuiesc fermierii să nu folosească aceste proceduri, întrucât ele vor fi monitorizate, iar cei care folosesc aceste mijloace nu vor mai beneficia în viitor de sprijin din partea statului. Monitorizăm şi asemenea situaţii trebuie să le scoatem din practica acelora care urmăresc, prin mod artificial, să mărească viteza de desfăşurare a proceselor biologice şi să câştige prin timpurietate, cu mijloace artificiale pe care le folosesc, cu substanţe care nu sunt permise”, a declarat ministrul Petre Daea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a informat recent că au fost organizate mai multe percheziţii în judeţele Buzău şi Ilfov, în urma cărora au depistat în flagrant un bărbat care transporta sute de recipiente cu substanţe chimice provenite din Turcia.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, una dintre persoane ar fi procurat substanţele respective având o concentraţie mai mare faţă de cea admisă în Uniunea Europeană. Ceilalţi doi suspecţi, agricultori din comuna Glodeanu Sărat, creşteau gradual saturaţia soluţiei cu până la de opt ori mai mult pentru a forţa coacerea legumelor într-un timp cât mai scurt, în scopul de a fi comercializate în perioada când preţul acestora este mai ridicat. După ce roşiile, ardeii şi alte legume din solarii se coceau, erau vândute în depozite en-gros aflate în relaţii contractuale cu hipermarketuri, astfel încât au existat cazuri în care legumele ajungeau la raft în categoria produselor BIO.

Sursa: Agerpres/ StirileProtv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *