Daniel Relenschi este cunoscut pentru picturile sale atât în România, cât și în Germania. Născut și crescut în județul Botoșani, a deprins iubirea de artă de la mama lui, pictor de profesie.
De-a lungul vieții, a colaborat cu nume mari din România, de la Irina Schrotter și până Doina Levintza. De zece ani s-a făcut remarcat prin picturile realizate în tehnica 3D, reușită certificată în mod oficial. Într-un interviu pentru Revista Timpul, Daniel a povestit de unde a moștenit această pasiune pentru artă.
„Totul a început de la mama mea, Doina Maxin Relenschi. Ea era atunci pictor creator la Fabrica Stipo, Dorohoi, unde crea modele de picturi pentru sticlă și porțelan, care, mai apoi, deveneau modele pentru producția de serie a articolelor produse de această fabrică. Țin minte că încercam să o imit, să fac lucrurile la fel de bine ca ea, dar nu îmi reușea de fiecare dată. Totuși, încercam până eram mulțumit de rezultat. Fratele meu mai mare, Cătălin Relenschi, este și el pictor, drept pentru care era o oarecare competiție între noi. Chiar dacă nu ne declaram asta, fiecare încercam, la rândul nostru, să ne întrecem în a o impresiona pe mama cu picturile noastre. Cred că asta a creat performanța. Sunt autodidact, clasele V-VIII le-am urmat la profilul matematică-informatică. Voiam să urmez cursurile Liceului de Arta din Botoșani, dar am picat și am fost primul sub lista de admiși, cu aceeași notă a ultimului admis (care studiase clasele gimnaziale la Liceul de Artă). Nu am mai făcut contestație, am preferat să urmez în schimb cursurile Liceului Textil la specializarea Design Vestimentar, iar asta mi-a dictat mai apoi parcursul în viață. Studiile Universitare au fost la secția de jurnalism, la Facultatea de Științe ale Comunicării”, a spus Daniel.
Acesta a adăugat că admiră lucrările unor pictori precum: Leonardo da Vinci, El Greco, Hieronymus Bosch, Alphonse Mucha, Albrecht Durrer, Abraham Mignon. Daniel a cochetat și cu moda.
„Am optat pentru modă pentru că era, cred, singura opțiune artistică a unui alt liceu, alta decât cea a Liceului de Arte. Până atunci, deprinderi de acest gen aveam, și chiar notabile, ca să spun așa. Realizam modele de rochii și alte articole vestimentare pentru păpușile colegelor de clasa din timpul gimnaziului. Țin minte că mama era exasperată și nu avea cum să mă oprească. Decupam tot ce îmi stătea în cale, de la cearceafuri, la rochii… tot ce mi se părea potrivit. Aveam o mașină de cusut, de care mai mult eu mă foloseam, dar coseam și de mână. La un moment dat am cusut și goblen, învățasem să împletesc și să croșetez. M-au ajutat mai apoi aceste deprinderi. Opțiunea Facultății de Jurnalism a venit spontan, când eram mai mic. Pe atunci eram destul de introvertit, dar asta s-a schimbat pe parcurs, și credeam că asta este ceea ce îmi doresc să fac pe viitor. Faptul că am urmat cursurile acestei facultăți, m-a ajutat mai apoi în a mă exprima, în a ști cum să fac spre exemplu un comunicat de presă. În artă este foarte importantă exprimarea, și nu doar artistică, ci în toate formele ei… așa cred. Când eram la liceu, eram deja colaborator al unei case de modă din Botoșani, dar și al unei fabrici din Suceava. Obișnuiam să citesc reviste de modă. Pe atunci, nu știam că Irina Schrotter este din Iași, dar când am aflat asta, am știut efectiv că voi colabora cu ea. Am mers la Iași cu un portofoliu, m-am prezentat, am dat o probă și am fost acceptat în echipa ei, la scurt timp după aceea. A fost o experiență de la care am învățat foarte multe, lucruri care mi-au fost de folos mai apoi și care mă vor ajuta pe viitor, dacă voi dori să dezvolt pasiunea într-un business în această direcție”, a spus Daniel. Botoșăneanul a ajuns să picteze și pentru un castel din Germania. „Era prima mea ieșire din țară și a fost cel puțin interesantă. A trebuit să realizez două tablouri de mari dimensiuni, cu o abordare clasică, în stilul castelului, care este unul mai vechi de peste 500 de ani – Neuburg an der Kammel se numește. În timp ce pictam, în weekend, la castel se desfășura și un târg de Crăciun. Cred că au trecut pragul castelului peste 20.000 de oameni. Atelierul în care pictam era amenajat într-o cameră foarte mare, iar spațiul permitea vizitatorilor să intre și să mă privească în timp ce eu lucram. Acest lucru m-a determinat să le propun proprietarilor castelului să așeze scaune pentru persoanele care erau interesate de munca mea. Astfel, observasem că erau mulți oameni care se opreau, curioși să vadă cum mă desfășor. Eram mândru să spun că vin din Romania. Erau surprinși mai ales de vârsta fragedă pe care o aveam, unii chiar îmi spuneau că se așteptau la cineva mult mai în vârstă. Mulți auziseră de Mihai Eminescu, se pare că opera acestuia este studiată la facultate în Germania și probabil nu doar acolo. Când le spuneam că vin chiar din orașul lui Mihai Eminescu, încântarea le era și mai mare. A fost o experiență pe care aș repeta-o oricând.”, spune el.
