Vremea se răcește din nou. Vezi unde revin ploile și temperaturi ca în luna martie

ploiMeteorologii vin cu vești proste pentru zilele următoare. Chiar dacă azi în jumătate din țară vor fi încă temperaturi specifice perioade și chiar mai ridicate, în cealaltă jumătate revin ploile și frigul.

Răcirea va începe din nordul țării și va atinge azi zonele centrale. Maximele se vor încadra între 12 grade în nord-est și 25 de grade Celsius în vest și în sud-vest.

Pe litoral vremea va fi răcoroasă, cu cel mult 16 grade, și se anunță ploi slabe.  În sudul Moldovei și în nordul Munteniei termometrele vor urca până la 22-23 de grade iar spre seară și la noapte sunt posibile ploi.

În schimb, în partea nordică a Moldovei vremea se răcește încă din timpul zilei, iar pe fondul unui cer acoperit, temperaturile nu trec de 12 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș este cer acoperit și se așteaptă averse, cu descărcări electrice, local chiar cu inundații. Maximele se opresc la 21 de grade.

Cel mai cald va fi în Banat, cu temperaturi de până la 25 de grade, chiar dacă cerul va fi parțial acoperit și vor exista episoade de intensificare a vântului.
În Oltenia vor fi ploi de scurtă durată, pe alocuri însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar temperaturile vor urca până la 17-18 grade, potrivit Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *