Polițiștii botoșăneni, chemați să aplaneze un scandal între trei indivizi. Toți au fost amendați

Polițiștii botoșăneni au fost chemați să aplaneze un scandal între trei indivizi. La data de 2 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au fost solicitați prin apel 112, să intervină la un scandal în desfășurare, între trei persoane, din municipiul Botoșani, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Conflictul a fost aplanat, iar toți cei implicați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 800 de lei. În urma intervenției nu au fost constatate alte fapte de natură penală sau contravențională.

Potrivit sursei citate, în ultimele 2 zile, polițiștii botoșăneni au intervenit la 93 de evenimente, dintre care, 84 semnalate prin apel 112.

Pe raza întregului județ, au fost aplicate 267 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 de lei și au fost reținute 23 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *