Până când pot fi folosite cardurile de energie pentru plata facturilor. Anunț de ultimă oră al ministrului Investițiilor

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a anunțat miercuri până când pot folosi românii cardurile de energie pentru plata facturilor. Oficialul le atrage atenția posesorilor de cardului de energie că mai au la dispoziție doar două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.

În prezent, în România sunt peste două milioane de beneficiari ai cardului de energie, însă foarte puțini sunt cei care știu că acesta are o anumită perioadă de timp în care poate fi folosit pentru plata facturilor.

Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, le atrage atenția românilor că această perioadă se apropie de final.

„Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri.Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia. Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită. Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.

De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022”, a declarat ministrul  boloș potrivit Antena 3CNN.

Până în prezent, din cei două milioane de beneficiari ai cardului de energie, 15.600 și-au compensat cu ajutorul acestuia costul lemnelor de foc, valoarea totală a plăților ajungând undeva la 10,5 milioane lei.

Potrivit reprezentanților ministerului, la nivel național, până în aceste momente, au fost emise și distribuite aproximativ 2,1 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili.

Astfel, în perioada 20 februarie-26 aprilie 2023, peste două milioane de familii și-au achitat facturile la utilități prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 464 milioane lei.

Datele oficiale de la ministerul Investițiilor arată că cele mai multe plăți efectuate cu aceste carduri au fost făcute în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova.

Din luna februarie și până în aprilie au fost transmise 223.000 cereri de plată online, valoarea plăților procesate ajungând la 25,4 milioane lei. Totodată, numărul plăților efectuate direct prin intermediul poștașilor, prin deplasarea acestora la domiciliul beneficiarilor, este de 482.200, în valoare totală de 82,9 milioane lei, informeaza RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *