FOTO Mașină din Botoșani implicată într-un accident cumplit! Cinci persoane au fost rănite

O mașină din Botoșani a fost implicată într-un accident cumplit, în care au fost rănite cinci persoane. Evenimentul rutier a avut loc în județul Mureș,  pe DN 15, la poziția km. 96 + 500 m, în localitatea Periș. Potrivit polițiștilor, impactul a avut loc, marți,  între un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un bărbat, de 46 de ani și un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară care tracta o semiremorcă, condus de un bărbat, de 51 de ani.

Cei doi șoferi și cei trei pasageri din autoturism, respectiv doi tineri, de 12 și 15 ani și un bărbat, de 49 de ani, au fost răniți, toți ocupanții autoturismului fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, precizează polițiștii.

Pompierii Detașamentului Reghin au intervenit la accidentul rutier. La fața locului au fost mobilizate următoarele forte de intervenție: o autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, elicopterul SMURD, o ambulanță SMURD cu medic și două ambulanțe SAJ cu medic.

„Minorul, în vârstă de 12 ani, a fost preluat în stare gravă de elicopterul SMURD și transportat de urgență la UPU Târgu Mureș. Două victime de cod galben medical, suferind multiple traumatisme au fost transportate de asemenea la UPU Târgu Mureș. În aceste momente conducatorul autoturismului a fost extras dintre fiarele contorsionate și a fost preluat în stare gravă de echipajul SMURD – Terapie Intensivă Mobilă și va fi transportat la spital”, precizau reprezentanții ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *