FOTO Accident cu cinci răniți! Patru dintre victime sunt copii

Cinci persoane, între care patru copii, au fost rănite, luni seară, într-un accident rutier produs în municipiul Suceava. Un microbuz a intrat într-un stâlp.

Accidentul a avut loc în zona staţiei Iric din municipiul Suceava. Șoferul unui microbuz a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un stâlp. Doi adulţi şi patru minori se aflau în autovehicul, iar dintre aceştia copiii şi o femeie au nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital.

La locul accidentului au intervenit două autospeciale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, dar şi autosanitara SMURD de terapie intensivă mobilă. Polițiștii fac cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *