Un tânăr și-a cumpărat un permis de conducere fals ca să-și găsească de muncă. Nu a reușit să-i păcălească pe polițiștii de frontieră botoșăneni

Un tânăr și-a cumpărat un permis de conducere fals ca să-și găsească de muncă. Nu mai puțin de 950 de euro a plătit pentru actul fals, dar nu a reușit să-și ducă planul la îndeplinire. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

Sâmbătă, 29 aprilie a.c., în jurul orei 11.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 24 de ani.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, într-un rucsac al acesteia, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, având imprimate datele și fotografia bărbatului. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu deține permis de conducere și a procurat documentul descoperit la controlul de frontieră printr-un intermediar, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei 950 de euro. A folosit documentul pentru a se deplasa mai uşor în Cehia, de la domiciliu la locul de muncă”, se precizează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar la finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.

FOTO Tânăr prins cu droguri în Vama Stânca. Ce explicație le-a dat polițiștilor de frontieră botoșăneni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *