Explozie într-o locuință! Un bărbat din Botoșani a ajuns cu arsuri grave la spital

O explozie a avut loc, sâmbătă, în locuința unui botoșănean. Un bătrân, în vârstă de 77 ani, din localitatea Cătămărăști Deal, a ajuns la spital cu arsuri după ce, în încăperea unde locuia, a avut loc o explozie din cauza acumulărilor de gaze.

Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Puteți să înlăturați acest pericol din propria casă, prin respectarea următoarelor recomandări:
– în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
– deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
– nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
– înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
– întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;
– umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.
Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului!
Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun!

Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *