Marius Budăi, lămuriri despre salarii și pensii: „Asta este calea dacă vrem să realizăm lucruri în România”

Marius Budăi a anunțat la Antena 3 CNN, ce se va întâmpla cu salariile și pensiile din România. Întrebat ce se întâmplă cu salariile și pensiile după această vacanță de 1 Mai, Marius Budăi a spus că „nu vorbim de înghețarea salariilor”.

„Coaliția a decis și este clar că nu ne întoarcem la perioada când s-a dovedit că a fost o greșeală să tai din veniturile populației. Trebuie să continuăm măsurile echilibrate între măsurile sociale și economice, asta este calea dacă vrem să realizăm lucruri în România”, a declarat Marius Budăi.

Întrebat dacă vor exista modificări pentru pensiile speciale, ministrul a spus că „trebuie să ajungem la echitate socială”.

„Din cauza unor exagerări care s-au făcut în acest sistem de pensii stabilite și plătite în baza unor legi speciale am ajuns în această situație. Am interzis acel cumul de mai multe pensii speciale. Astfel, s-a aliniat vechimea cu vechimea minimă pentru a accesa o indemnizație în serviciu. Dacă până acum ai stat patru ani într-un sistem să beneficiezi de o asemenea pensie, vreau să informez că în proiectul de lege care se află la Camera Deputaților în dezbatere, sunt cel puțin 15 ani necesari cu stagiul de minim din sistemul public de pensii. Nu vorbim de înghețarea salariilor. Ce am avut în bugetul de anul acesta, am dat sub forma de majorare. În această perioadă am cules toate propunerile, discutăm cu Banca Mondială zilnic pentru a ajunge la o analiză de moment”, a mai declarat Marius Budăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *