Sute de elevi au marcat ”Săptămâna Verde” la Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani

Sute de elevi de toate vârstele de la unitățile de învățământ din municipiul Botoșani au vizitat în această săptămână sediul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani pentru a afla despre cum trebuie să protejeze mediul înconjurător și pentru a cunoaște activitățile desfășurate în cadrul instituției.

Activitățile educaționale au avut loc în cadrul Programului național ”Săptămâna Verde”, program destinat formării unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.

Dintre activitățile desfășurate enumerăm: vizitarea sediului instituției și a serviciilor tehnice, prezentarea aparaturii și metodelor de analiză a calității factorilor de mediu în laboratorul de analize fizico-chimice din cadrul serviciului Monitorizare și Laboratoare, urmărirea unor prezentări de specialitate pe teme diverse: schimbări climatice, colectarea selectivă a deșeurilor, ariile naturale protejate din județul Botoșani, realizarea unor expoziții de desene și din obiecte din materiale reciclabile.

O parte din activități s-au desfășurat la școlile partenere: Școala cu clasele I – VIII Grigore Antipa Botoșani, Liceul Sportiv Botoșani, Școala cu clasele I – VIII nr. 17, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Botoșani, dar și la școli din județ (Școlile Văculești și Ungureni).

Tot în această săptămâna a avut loc jurizarea lucrărilor participante la ediția a XV –a în cadrul Concursului „Și gestul tău contează!”, organizat de Palatul Copiilor Botoșani și Organizația Papucul Doamnei Botoșani.

Activitățile educaționale vor continua și în perioada următoare, până la sfârșitul anului școlar. Având în vedere că până la Ziua Mondială a Mediului au mai rămas doar câteva săptămâni, iar tema din acest an este legată, din nou, de combaterea poluării cu plastic, invităm unitățile de învățământ să organizeze campanii de informare  și activități practice  dedicate acestui eveniment, astfel încât, în luna iunie, să avem exemple de bună practică pentru reducerea consumului de plastic în viata noastră, a declarat directorul executiv al APM Botoșani, Eugen Mateciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *