Admitere la liceu prin examen suplimentar față de Evaluarea Națională. Se va da pentru 50% dintre locuri

Foto ziarul unirea

Elevii de clasa a VIII-a vor putea susţine pe lângă Evaluarea Națională şi un examen de admitere la un liceu. Acesta se va da pentru 50% dintre locuri, în cazul liceelor care aleg un examen suplimentar.

Probele de verificare vor avea loc înainte de Evaluarea Naţională şi vor fi notate cu calificativele admis sau respins. Un procent de 10% dintre locuri vor fi ocupate prioritar pe baza rezultatelor obţinute la evaluarea naţională şi conform opţiunilor exprimate, prin repartiţie computerizată.

Dacă proiectele legilor trec de Parlament până în toamnă, prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.

Proiectele Legilor Educației se află acum în comisia de învățământ pentru dezbaterea amendamentelor, urmând ca apoi să fie votate în plenul Camerei Deputaților. Urmează dezbateri pe amendamente și în comisia de învățământ din Senat și apoi un vot în Senat.

Art 98, alin 2) Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.   

Concursul de admitere la liceu, criticat de Consiliul Elevilor

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a transmis, la începutul lunii, că proiectele de legi care prezintă noua viziune asupra sistemului de educaţie au fost aprobate de Guvern, urmând ca acestea să fie dezbătute în regim de urgenţă de Camera Deputaţilor şi de Senat. În acest context, Consiliul Naţional al Elevilor transmite parlamentarilor o serie de propuneri cu privire la forma actuală a legii învăţământului preuniversitar. „În urma tuturor dezbaterilor şi a consultărilor privind pachetul legislativ, se poate observa cum vocea elevilor a fost ascultată, dar nu şi auzită în privinţa examenului de admitere la liceu, organizat ulterior susţinerii evaluării naţionale. Menţinerea acestuia în forma consolidată a legii ridică semne de întrebare cu privire la posibilele consecinţe, precum promovarea meditaţiilor private şi încurajarea inechităţii în educaţie. În plus, având în vedere reforma curriculară pentru liceu şi noua structură propusă pentru examenul de Bacalaureat, este evidenţiat caracterul generalizat al studiilor liceale. Astfel, specializarea suplimentară realizată prin concursul de admitere nu este una justificată. Standardizarea subiectelor evaluării naţionale şi integrarea portofoliului educaţional al elevului în procesul de admitere ar putea constitui un mod echitabil de a asigura accesul în învăţământul liceal. Eliminarea concursului de admitere organizat la profilurile care înregistrează concurenţă reprezintă o prioritate reală pentru o îmbunătăţire substanţială a noului proiect de lege”, se arată în comunicat.

Calificative în loc de note pentru arte, sport şi religie

De asemenea, CNE solicită să fie acordate calificative pentru disciplinele aferente ariilor curriculare arte, sport şi religie, excepţie făcând profilurile vocaţionale aferente. „Disciplinele corespunzătoare ariilor curriculare arte şi sport sunt axate pe aptitudini, acestea neputând fi evaluate pe o scară de la 1 la 10 în mod obiectiv, la fel cum convingerile sau valorile religioase nu pot fi evaluate folosind aceleaşi criterii. Aşadar, implementarea unui algoritm de calificative, precum mediu/avansat/experimentat, ar putea creşte gradul de obiectivitate în evaluare”, a menţionat CNE.

Preşedintele CNE, Miruna Croitoru, consideră că proiectul de lege poate aduce îmbunătăţiri reale pe partea de acces la educaţie.

„Întregul proiect de lege aduce îmbunătăţiri reale pe partea de acces la educaţie, reducerea abandonului şcolar şi desegregare. Astfel, ne întrebăm cum examenul de admitere este în concordanţă cu aceste aspecte. Excelenţa poate fi promovată în mod descentralizat prin centrele judeţene de excelenţă. De ce este necesar un examen suplimentar? Suntem atât de aproape de un mare pas înainte pentru educaţia din România, însă alegem să rămânem pe loc pentru a promova principii demult apuse, precum concursul de admitere. Sperăm ca propunerile noastre să fie luate în considerare şi integrate în forma finală a legii”, a declarat Miruna Croitoru, noteaza Observator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *