Polițiștii din cadru Servicului Rutier au organizat, marți, 25 aprilie, o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane și mărfuri.
Activitatea a fost desfășurată pe principalele artere din județ, iar în cadrul acesteia au fost controlate peste 200 de autovehicule, dintre care 55 de autovehicule de transport marfă și 54 de transport persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate aproximativ 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.
Dintre acestea, 31 sancțiuni au fost aplicate pentru neresepctarea prevederilor legale privind transportul în regim taxi.
Totodată, în cadrul activităților au fost reținute 4 permise de conducere, informeaza Inspectoratul de Poliție Judetean.