FOTO Botoșănencele de aur la haltere, premiate de ministrul Sportului. „Nu sunt rezultate care apar peste noapte, ci sunt dovada unei munci susținute, de ani de zile”

Ministrul sportului, Eduard Novak, i-a felicitat, luni, pe sportivii români recent reveniți de la Campionatele Europene de Haltere Seniori pentru rezultatele de excepție obținute, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Ministerul Sportului. Printre aceștia s-au numărat și cele botoșănence, Loredana Toma și Andreea Cotruță.

“Sunt tot mai buni de la o competiție la alta și merită cu atât mai multă apreciere cu cât federația a traversat o perioad dificilă. Au avut o revenire spectaculoasă în 2022, imediat după expirarea suspendării internaționale, și continuă să-și dovedească meritele și valoarea. Cele 9 medalii de aur, trei de argint, două de bronz, două recorduri europene și șapte clasări pe locurile IV- VI la competiția europeană nu sunt rezultate care apar peste noapte, ci sunt dovada unei munci susținute, de ani de zile”, a spus ministrul.

Au primit diplome:

o Loredana Elena TOMA (cat. 71 kg) – 3 medalii de aur (smuls, aruncat și total)

o Mihaela Valentina CAMBEI (cat. 49 kg) – 3 medalii de aur (smuls, aruncat și total) și 2 recorduri europene

o Andreea COTRUȚA (cat. 55 kg) – 3 medalii de aur (smuls, aruncat și total)

o Adriana Cosmina PANĂ (cat. 45 kg) – 2 medalii de argint (smuls și total) + 1 loc IV (aruncat)

o Valentin Ionadi IANCU (cat. 55 kg) – 1 medalie de argint (aruncat) + 2 medalii de bronz (smuls și total)

o Bianca Daniela DUMITRESCU (cat. 45 kg) – 1 loc IV (smuls) + 2 locuri V (aruncat și total)

o Cosmin Florentin ISOFACHE (cat. 61 kg) – 1 loc V (smuls) + 2 locuri VI (aruncat și total)

• Adrian IONESCU – antrenor

• Gheorghe MAFTEI – antrenor

• Valeriu CALANCEA – antrenor

• Marius ULĂREANU – antrenor

• Bogdan Mihail BUȘE – medic

• Ionuț CULEA – maseur

• Alexandru Pădure – președintele Federației Române de Haltere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *