FOTO O femeie din Botoșani a fost amendată cu 20.000 lei după ce polițiștii i-au controlat mașina

O femeie de 45 de ani s-a apucat de contrabandă. Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau mai multe pachete cu țigarete de contrabandă.

În data de 21 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au organizat o acțiune de combatere a contrabandei cu țigări în zona de competență. În cadrul acțiunii, în localitatea de frontieră Drislea – județul Botoșani, polițiștii au observat un autoturism înmatriculat în România, suspect a transporta ţigarete de contrabandă, condus de o femeie, cetăţean român în vârstă de 45 de ani.

În portbagajul autoturismului se afla cantitatea de 2.800 de ţigarete, de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 1.750 de lei.

Poliţiştii de frontieră au sancţionat persoana cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 de lei, iar ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *