FOTO Două fabrici de confecții din Botoșani, verificate de polițiștii de la Biroul Imigrări

Două fabrici de confecții din Botoșani, care folosesc forță de muncă din rândul străinilor, au fost controlate de polițiștii de la imigrări, pe 21 aprilie. Polițiștii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai  Inspectoratului General de Imigrări-Biroul Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Activitățile s-au desfășurat la sediul a două societăți comerciale din municipiul Botoșani, care folosesc forță de muncă din afara spațiului comunitar, fiind identificați 55 de cetățeni străini, proveniți din Asia.

În cadrul activităților nu au fost constatate situații de încălcare a legislației privind șederea în țară sau relațiile de  muncă. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *