O enoriașă a reclamat că preotesele vin îmbrăcate indecent la slujbe și poartă machiaj strident

Foto: Adevarul

O enoriașă a reclamat că preotesele vin îmbrăcate indecent la slujbe și poartă machiaj strident. Femeia s-a plâns arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic.  Ea spun că unul din fotografii Arhiepiscopiei le fotografiază pe acestea la slujbe și cere ierarhului să ia măsuri.

„Un decalog al preotesei se poate face? Vedem la „Sfântul Ioan” în fiecare duminică lângă Palat o defilare în miniatură a ceea ce ar putea fi „Săptămâna Modei de la Paris”. Pantaloni lungi, tocuri roșii, fundițe și paiete, machiaje profesionale, iar de eșarfe pe cap nu mai vorbim. Ori nu sunt, ori au trecut la pălării. Știm că majoritatea nu sunt bucovinence de la noi, nici prin port, nici prin purtare și nici prin vorbă. Expresia des folosită de „maica preoteasă” ne mai spune ceva? Decența în îmbrăcăminte ne mai spune ceva? Este clar că nu de dumneavoastră ține bunul simț al doamnelor, dar poate se sesizează părinții care au studii teologice și înțeleg mesajul. Asta dacă nu sunt duși în ispită și li se pare și lor normal. O altă întrebare ar fi dacă s-au abonat la fotograful Arhiepiscopiei? Ar fi frumos să îndreptăm cadrul mai mult și pe credincioși și pe copiii lor, pe doamne le știm, le-am văzut, epatează. O fi adevărat că nu în asta constă credința personală, nu le cere nimeni sa fie tâmpe și șterse, dar bunul simț e trecut de limită prin purtarea lor vestimentară. Îndreptându-ne ochii spre acestea, putem spune că Maica Domnului este modelul femeii creștine de astăzi? De unele domnișoare de la pangar cu fuste de piele și tonalitate ridicată nu mai pomenim. Nu știm cine face alegerile și care sunt criteriile de angajare, deși după aspect și vestimentație nu ne rămâne decât să ne gândim. Gusturile nu se discută, spun unii. Din păcate trăim vremuri în care anormalul a devenit normal”, a transmis  enoriașa revoltată.

Pe site-ul arhiepiscopiei, femeia a primit și răspunsul ierarhului.  El a spus că preotesele sunt femei credincioase, care nu lipsesc de la nici o slujbă, se spovedesc sistematic și se împărtășesc. Cât despre cei care filmează la slujbe, IPS a spus că este o echipă de profesioniști și nu fac filmări cu persoane de la slujbă preferențial.

„Prima întrebare a dumneavoastră, fiind vorba despre niște persoane cu totul deosebite, cu familii frumoase și pregătiri universitare de referință, care se spovedesc și se împărtășesc cu bună rânduială și care sunt nelipsite de la slujbele Bisericii, nu doresc să o comentez în niciun fel. Angajatele de la pangar sunt fiice duhovnicești ale părinților slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale/ai Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” sau ale altor părinți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, absolvente ale Facultății de Teologie sau ale altor facultăți și au un comportament care este ireproșabil. De asemenea, avem și o monahie care viețuiește de mai mulți ani în cadrul mănăstirii. Până acum nu am primit nicio plângere privind comportamentul domniilor lor, dar dacă cele semnalate de dumneavoastră se confirmă, li se va atrage atenția neîntârziat. Angajările se fac în urma unui concurs de angajare care este anunțat de fiecare dată pe paginile Arhiepiscopiei, iar dosarul de angajare conține și adeverința preotului duhovnic ce recomandă persoana respectivă pentru angajarea în acel post. Cât despre echipa media a Arhiepiscopiei, consider că este o echipă de profesioniști, care filmează și fotografiază nenumărate cadre cu cei care participă la slujbe, nu doar preferențial, cu doamnele preotese și cu copiii acestora”, a fost răspunsul ierarhului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *