Sărbătoare, duminică, la Botoșani. Hramul municipiului, marcat printr-o slujbă oficiată de ÎPS Teofan. Primăria a pregătit sarmale, vin și cozonac

Municipiul Botoșani își marchează, duminică, de Sfântul Gheorghe, hramul. Cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan, oficiază slujba religioasă de la Biserica Sfântul Gheorghe, la care sunt invitați să participe și reprezentanți ai autorităților județene și locale. Potrivit tradiției române, hramul se încheie cu o masă oferită de autorități.

Astfel, municipalitatea va oferi si anul acesta credincioșilor care vor participa la slujbă, sarmale, vin si cozonac. Vor fi oferite, după slujbă, 1200 porții de sarmale. De asemenea, vor fi 240 de cozonaci și 80 litri de vin.

Directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială, Dorin Burlacu, a declarat că sarmalele au fost pregatite la Cantina de ajutor social din subordinea Primariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *