Golgeterul lui FC Botoșani a vorbit despre relația pe care o are cu Flavius Stoican: „Dacă eu sunt «Vinicius», dânsul este «Klopp»”

Sebastian Mailat, 25 de ani, este considerat fotbalistul momentului în Liga 1 și a povestit detalii din vestiarul Botoșaniului, explicând cum au fost posibile revirimentul echipei și ascensiunea sa fulminantă.

Sebastian Mailat este unul dintre puncherii campionatului, are 9 goluri în 2023, reușitele sale au adus mereu punctele sau victoria. Bănățean la origini, Sebastian a explicat pentru Gazeta Sporturilor care sunt secretele formei sale și a Botoșaniului în primăvara 2023.

Sebastian Mailat, fotbalist FC Botoșani: „Nu mi-am fixat un anumit număr de goluri”

Mai întâi, Sebastian Mailat a vorbit despre forma extraordinară prin care trece prin actuala stagiune: „Este răsplata muncii pe care am prestat-o și în trecut. Nu mi-am fixat un anumit număr de goluri, vreau să-mi ajut echipa și să mă bucur de momentele bune”.

Fotbalistul moldovenilor a punctat și câteva aspecte legate de o posibilă calificare în cupele europene a Botoșaniului: „Suntem în cursa pentru barajul de cupele europene. Grupul este unit, putem să ne gândim la asta, în mare parte, da, s-au risipit emoțiile privind retrogradarea. Cu o victorie la Craiova, nu doar că am avea mai multe șanse pentru Europa, dar am risipi și orice dubiu în privința continuării în Liga 1”.

Sebastian Mailat: „Domnul Stoican e mai mult decât un antrenor”

Ulterior, Sebastian Mailat a vorbit și despre Flavius Stoican (46 de ani), tehnicianul moldovenilor: „Domnul Stoican e mai mult decât un antrenor, este un frate mai mare, un lider al vestiarului.  Glumind, mi-a zis că sunt ca Vinicius, am aceeași prezență în joc, păstrând proporțiile, și eu pot spune de dânsul că este ca Jurgen Klopp, ne dă o energie pozitivă mereu, ne face să jucăm la capacitate maximă”.

Sebastian Mailat: „Nu este jucător care să nu se gândească la echipa națională”

Sebastian Mailat a revenit asupra declarațiilor date pe data de 25 martie, când spunea că este nedrept că selecționerul Edi Iordănescu nu l-a convocat pentru meciurile cu Andorra și Belarus, din preliminariile EURO 2024.

„Nu este jucător care să nu se gândească la echipa națională. N-am primit semnale de acolo, dar dacă voi continua pe această linie, voi ține capul plecat și voi munci, probabil voi fi luat în calcul. Atunci când selecționerul și oamenii din staff-ul dânsului vor considera că sunt bun de convocare”, a precizat Mailat.

”La vară, la finalul sezonului, voi vedea, împreună cu conducătorii Botoșaniului, care va fi situația mea. Mi-ar plăcea mai degrabă să merg la un club în străinătate, să văd cum este, decât la o formație din România din top 3. Aș vrea o experiență frumoasă în străinătate. Lucrăm să avem pozițiile în distanțele corecte, cum să ne mișcăm, când să cerem în spațiul liber, când să venim la primit. Defensiv când să facem presing agresiv, când de întâmpinare, cum să ne poziționăm, nu vedeți că adversarii nu prea au ocazii de gol?! Mister Stoican ne dă o ambiție incredibilă” Sebastian Mailat, mijlocaș FC Botoșani, potrivit gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *