Un botoșănean a furat cardurile unui bărbat și a scos banii din conturi. Acum, a fost trimis în fața instanței

Un botoșănean, care a furat cardurile unui bărbat și a scos banii din conturi, a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de furt, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni financiare în mod fraudulos.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, se arată într-o informare a Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Din cercetări, a reieșit faptul că în luna martie 2022, un bărbat de 55 de ani, din orașul Ștefănești, în timp ce se afla pe o stradă, din municipiul Dorohoi, profitând de neatenția victimei, i-ar fi sustras portofelul, ce conținea 150 euro, 100 lei, 2 carduri bancare, documente de identitate, precum și un bilețel pe care erau notate codurile PIN aferente celor două carduri. Ulterior, acesta ar fi efectuat mai multe tranzacții de retragere numerar din contul persoanei vătămate”, precizează sursa citată.

Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă, cu propunere de trimitere în judecată a persoanei bănuită de comiterea faptelor.

„Pentru a preveni să fiți prejudiciați prin astfel de infracțiuni, vă recomandăm să distrugeți plicul ce conține codul PIN primit de la bancă după ce l-ați memorat și să nu scrieți niciodată codul PIN pe spatele cardului sau pe bilețele, pe care să le păstrați lângă card”, este avertismentul polițiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *