Cum scapă de pedeapsă un bărbat din Botoşani, care şi-a bătut soţia şi copilul

Un bărbat din Botoşani, care şi-a bătut soţia şi copilul vitreg, scapă de pedeapsa penală în urma unui gest făcut chiar de victimele sale. Botoşăneanul, care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, a fost iertat de magistraţi, după ce soţia sa, dar şi fiul minor al acesteia şi-au retras plângerile prealabile.

În acest context, Judecătoria Darabani a dispus încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerilor.

Potrivit avocaţilor, numărul cazurilor în care victimele se împacă cu agresorii pe durata anchetei penale sau a procesului este foarte mari. Deseori, însă, se întâmplă ca agresorii să recidiveze sau să comită fapte mult mai grave, vbictime fiind aceleaşi persoane care anterior şi-au retras plângerile.

Ce prevede legea

În cazul violențelor intrafamiliale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie din zona respectivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.

Sesizări despre fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod procedură penală).

Plângerea prealabilă

Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.

Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de exemplu:

  • lovire sau alte violențe (art.193 CP)
  • amenințare (art. 206 CP)
  • viol în forme neagravante (art. 218 alin 1 și alin 2 CP)
  • agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP)
  • furt între membrii de familie (art.231 alin 1CP)
  • distrugere (art. 253 alin 1 și alin 2CP)

este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *