Scandal într-un cimitir din Botoșani, în noaptea de Înviere. Doi bărbați s-au luat la bătaie

S-a lăsat cu scandal într-un cimitir din municipiul Botoșani, în noaptea de Înviere. Doi bărbați, care au mers să ducă lumina sfântă la mormântul celor plecați dintre noi, au uitat de solemnitatea momentului și s-au luat la bătaie. Niciunul nu a suferit leziuni, din fericire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, incidentul s-a produs în cimitirul Eternitatea.

Văzând scandalul dintre cei doi bărbați, un martor a sunat la Poliție și a cerut ajutor. Un echipaj a ajuns imediat la locul respectiv, iar cei doi bărbați s-au ales cu amenzi.

„Nu au depus plângere”, a precizat Nenișcu.

Cei doi bărbați s-au luat la ceartă din cauza unui loc de parcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *