O nouă avertizare de vreme rea emisă luni. Până când țin ploile

Meteorologii au emis, luni, o avertizare de vreme rea, valabilă în intervalul 17 aprilie, ora 12 – 19 aprilie, ora 10. Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului.

În intervalul menționat temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. Se vor acumula cantități de apă local de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, luni (17 aprilie) în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în zonele montane, iar marți (18 aprilie) îndeosebi în sud-est. Pe arii restrânse vor fi descărcări electrice și grindină.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h în sud. Până spre sfârșitul săptămânii temporar va mai ploua, în general moderat cantitativ, în majoritatea zonelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *