Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Ce e interzis să facem pe 15 aprilie 2023, ultima zi în care mai au loc pregătiri de Paște

Sâmbăta Mare este ultima zi a Săptămânii Patimilor și ziua dinaintea Paștelui, în care creștinii ortodocși prăznuiesc „îngroparea lui Iisus Hristos cu trupul și pogorârea la iad, cu dumnezeirea”, potrivit Adevărul. Tot în această zi, oamenii se pregătesc ca seara să ia parte la slujba de Înviere.

Potrivit tradiției, în această zi se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale și încheie curățenia de Paște. Cei care nu au reușit să vopsească ouăle în Joia Mare, le pot pregăti acum, alături de cozonaci, pască, drob și friptura de miel.

Pe lângă mâncarea pe care gospodinele o pregătesc cu dăruire, oamenii își pregătesc haine noi și curate, pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere. De asemenea, se mai spune că ziua de Paște trebuie să îi prindă pe oameni cu haine noi. Din acest motiv, femeile trebuie să aibă cel puțin o cămașă nouă, iar bărbații, o pălărie, potrivit ziarulunirea.ro.

Tot în Sâmbăta Mare, credincioșii au voie să spele rufe, pentru ca noaptea de Înviere să îi prindă cu haine curate.

Pentru ca membrii familiei să fie sănătoși tot anul, se spune că oasele și resturile de la miel trebuie îngropate la rădăcina unui măr sau al unui păr sănătos.

La rândul său, coaja de la ouăle consumate în ziua de Paște trebuie îngropate în pământ, pentru că apără vitele de deochi. În plus, fetele nemăritate care vor păstra cojile de ou vor grăbi căsătoria, potrivit surselor citate mai sus

Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele celor decedați vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.  De asemenea, tot în noaptea de Înviere, oamenii nu trebuie să doarmă sub nicio formă, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înăuntrul fiinţei şi nu-i poate îndeplini dorințele, potrivit celor două surse citate mai sus.

Fiind noaptea în care cerurile se deschid, oamenii de la țară aprind un foc în curți sau pe dealul din apropierea bisericii, pe care îl vor ține așa până la miezul nopții sau chiar până în zorii zilei.

Tot sâmbătă seara, înainte de slujba de Înviere, gospodinele pregătesc un coș cu bucate, pe care urmează să îl ducă la biserică pentru a-l sfinți. Fiecare coș trebuie să conțină câte puțin din bucatele pe care oamenii le-au pregătit pentru masa de Paște, alături de o lumânare albă aprinsă, dar și de o ramură de busuioc.

După ce au luat Lumina Sfântă, credincioșii merg la cimitir, unde aprind lumânări pentru sufletul celor adormiți.

Sursa:a1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *