Peste 300 de pompieri vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada Sărbătorilor Pascale

Peste 300 de pompieri vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada Sărbătorilor Pascale. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical.

ISU Botoșani va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Zilnic, echipajele de pompieri vor fi pregătite să acționeze pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri.
În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirea „Gorovei”, la Mănăstirea „Zosin”, la Mănăstirea „Popăuți”, la Mănăstirea „Vorona”, la Mănăstirea „Eșanca” și la Mănăstirea „Sihăstria Voronei”, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși.
Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani, Ștefănești, Flămânzi și Săveni, dar și în comuna Trușești, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni, Punctului de Lucru Darabani, Punctului de Lucru Flămânzi și Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.
Inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la biserici din județul Botoșani.
Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *