Noi vouchere de 1500 de lei și ajutoare pentru români! Cine va primi banii

Parlamentarii anunță noi vouchere și ajutoare pentru familiile din România cu copii. La Senat a fost depus deja un nou proiect de lege care să sprijine familiile care au copii. Proiectul prevede, de asemenea, ca părinții ce au copii cu vârsta de până în opt ani să poată munci de acasă patru zile pe lună.

Mai mulți parlamentari liberali propun ca părinții care au copii cu vârste sub opt ani să aibă posibilitatea să lucreze patru zile pe lună de acasă, desigur, dacă locul de muncă permite acest lucru. Cele patru zile ar urma să fie alese fie consecutiv, fie câte o zi pe săptămână.

Mai mult decât atât, parlamentarii mai propun reducerea taxei pe valoare adăugată, până la 5%, pentru produsele destinate bebelușilor. Vorbim aici de scutece, lapte praf dar și șervețele umede.

O propunere similară are și ministrul Familiei, Gabriela Firea. Aceasta cere reducerea TVA-ului până la 5 procente și totodată mai propune și acordarea de vouchere de 1500 de lei din care ar urma să fie plătită creșa, grădinița, fie ea și particulară, sau after school-ul copiilor.

„Familiile numeroase din România trebuie să simtă sprijinul Guvernului și al Parlamentului. De aceea, proiectele pe care le lucrez de un an de zile la Ministerul Familie se referă la mai multe avantaje pentru familiile numeroase. Vom lansa în curând cardul familiilor numeroase, care va presupune reduceri la diferite servicii și pentru anumite produse.

De asemenea, vom lansa un card pentru tineri, pornind de la cardul de mobilitate european al tinerilor care este deja distribuit pentru șase milioane de tineri europeni, care va exista, în sfârșit, și în România.

Mai mult decât atât, prin acest pachet de legi pentru stimularea natalității, dorim să ajutăm familiile să poată să achite mai ușor creșa, grădinița și serviciile after-school printr-un voucher de 1.500 de lei, fie la stat, fie la privat, care va fi un proiect apreciat de întreaga țară.

Totodată, va exista și un voucher de 2.500 de lei pentru toate doamnele care urmează să devină mame, adică femeile care sunt deja însărcinate, și pot să deconteze anumite servicii medicale care nu sunt acum garantate și pe lista asigurărilor.

În plus, ne dorim să venim în sprijinul familiilor numeroase și, inclusiv, a celor care își formează acum o familie, iar într-o colaborare strânsă cu Ministerul de Finanțe, am obținut acordul domnului ministrul, Adrian Câciu, pentru a propune reducerea la 5% a TV-ului la produsele dedicate bebelușilor, și aici mă refer la scutece, lapte praf, mâncare pentru bebeluși.

Sunt și alte proiecte pe care le-am inclus în aceste pachete pentru stimularea natalității, inclusiv acela de a proteja femeile atunci când se întorc la serviciu din post-natal,să nu poată să fie concediate o perioadă de timp, pentru că au fost cazuri în România. De asemenea, vom implementa Directiva Uniunii Europene, care a fost lansată în august anul trecut pentru un program flexibil dedicat familiilor cu copii”, anunță Gabriela Firea.

În ceea ce privește propunerea parlamentarilor liberali, aceștia mai cer reducerea taxei pe valoare adăugată și pentru scaunele auto destinate copiilor. Este vorba despre un proiect de lege care va fi depus în Parlament și care trebuie să treacă de cele două camere pentru a intra în vigoare, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *