Vremea se schimbă radical! Veștile proaste vin chiar pentru ziua de Paște

După o scurtă încălzire în această săptămână, vremea se schimbă din nou radical. Astfel, temperaturile scad din nou în perioada Paștelui. Răcirea va fi însoțită și de ploi în unele regiuni. După ploile de marți și miercuri, vor urma câteva zile frumoase și însorite în mare parte din țară, iar spre sfârșitul acestei săptămâni se vor atinge din nou peste 20 de grade în mai multe regiuni.

Cel mai cald va fi vineri, când sunt preconizate maxime de până la 22 – 25 de grade în Muntenia. Temperaturile vor depăși însă 16 grade aproape în toată țara, cu excepția, bineînțeles, a zonelor de munte. Chiar și în Transilvania s-ar putea înregistra, local, peste 20 de grade.

Din păcate, vremea caldă și frumoasă nu va dura foarte mult. Conform modelărilor actuale, se va răci chiar în perioada Sărbătorilor Pascale. Deși e posibil ca în unele regiuni să fie încă destul de cald și în Duminica Paștelui, temperatura va scădea în toată țara la începutul săptămânii viitoare.

Cel mai probabil, la prânz se vor atinge între 12 și 15 grade, valori destul de apropiate de cele normale pentru această perioadă. Există însă și posibilitatea ca maximele să nu depășească 10 grade în unele zile, cel puțin în câteva regiuni.

Vremea mai răcoroasă va fi însoțită și de ploi, care ar putea fi însemnate cantitativ în unele zone. Totuși, vor fi și regiuni în care va ploua mai puțin, iar activitățile planificate în aer liber nu vor fi afectate atât de mult, scrie meteoradar.ro.

Răcirea vremii se va produce datorită extinderii unui anticiclon peste toată partea de nord-est a Europei, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *