Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani derulează Campania ”Sărbători în siguranță” – campanie de prevenire a victimizării pe perioada Paștelui

În perioada aprilie – mai 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani derulează Campania Sărbători în siguranță – campanie de prevenire a victimizării pe perioada Sfintelor Sărbători de Paște și a celebrării Zilei Internațional a Muncii.

Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate atât pe perioada vacanței școlare cât și în contextul pregătirii și petrecerii sărbătorilor pascale.

Polițiștii vor adresa recomandări adulților și vor distribui materiale cu conținut preventiv destinate victimizării populației pe zona de infracțiuni contra patrimoniului, cu precădere în ceea ce privește modurile de operare în cazul înșelăciunilor, mai ales în mediul online, ori în legătură cu instrumentele electronice de plată și înșelăciunea în cazul schimbului valutar neautorizat.

Activitățile vor viza preponderent conștientizarea cetățenilor cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a nu cădea victime ale unor astfel de infracțiuni.

De asemenea, copiii vor fi implicați în activități preventive organizate de polițiștii din structurile de prevenire, învățând cum să evite pericolele pe stradă, acasă sau la locul de joacă pe timpul vacanței de primăvară.

În data de 10 aprilie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, sprijiniți de elevi ai școlilor de poliție care efectuează stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Botoșani au desfăşurat activităţi preventive în zona centrală a municipiului Botoșani, a caselor de schimb valutar și a băncilor comerciale, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie în cazul schimbului valutar.

Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care, cu ocazia sărbătorilor pascale, se dorește efectuarea unor schimburi valutare.

Astfel, în cazul în care sunteti abordat în fața unei casei de schimb valutar, a unei bănci comerciale, în Piața Centrală sau în alte zone comerciale și vi se propune un schimb valutar aparent mai avantajos decât cel propus de unitatea autorizată pentru astfel de tranzacții, nu dați curs aceste propuneri.

Polițiștii vă recomandă:
– Nu cumpărați valută de la persoane neautorizate ! Aceasta poate fi falsă!
– Numărați cu atenție banii de mai multe ori înainte de încheierea tranzacției !
În caz de suspiciune, este recomandată reținerea semnalmentelor persoanei la care ați schimbat banii și comunicarea acestor date, de îndată, polițiștilor .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *